10 mai 2013

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cea mai răsunătoare, mai puternică şi mai plină de viaţă salutare care a putut fi dată vreodată omenirii să audă! Cu aceeaşi salutare, dar şi cu o mare bucurie revin acum - după mai bine de jumătate de an - şi le spun tuturor celor care nu m-au mai văzut între timp că tot ajutorul, dar mai ales toate rugăciunile familiei, ale IPS Teodosie dimpreună cu ale colegilor mei preoţi şi ale credincioşilor lor au reuşit să mă ţină în viaţă, să îmi dea o mare speranţă de viaţă şi să mă ajute să trec peste ultimele evenimente pe care le-am povestit mai jos!
La mai bine de 6 luni am revenit să vă mulţumesc şi să vă încurajez să vă rugaţi mai departe pentru toţi cei aflaţi în necazuri şi tot felul de primejdii fiindcă mult poate rugăciunea stăruitoare! Mult a putut şi pentru mine fiindcă acum, la 6 luni de la intervenţia din Germania, prima investigaţie a fost înbucurătoare: tumoarea a început să se micşoreze - ce-i drept, cam lent faţă de ritmul preconizat!, dar măcar nu a stat pe loc sau nu a crescut - şi, în plus, are şi urme de necroză centrală. Veşti bune, foarte bune pentru familia mea şi, cred, pentru toţi cei care au investit câte ceva ca povestea aceasta, începută brusc destul de trist, să se termine cu bine.

Am mai revenit cu continuare şi dintr-un alt motiv: datorită intervenţiei rapide şi satisfăcătoare am reuşit să revin în Biserica în care slujesc deja de 11 ani şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, am putut să termin pictura bisericească din Cafas aşa cum am promis! Găsiţi aici câteva fotografii cu pictura de peste 80 m2 pe care am făcut-o în Biserica Cuvioasa Paraschiva - Cumpăna, unde vă aştept cu drag şi unde am început, odată cu revenirea în activitate, o slujbă de Acatist - închinată Maicii Domnului, ajutătoarea celor neputincioşi şi Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, vindecătoare de cancer - vineri seara, pentru toţi cei care au aceeaşi nevoie să primească ajutor gratuit ca şi mine.
Dumnezeu să le ajute tuturor!

2 septembrie 2012

Povestea unei mari iubiri


sau: Despre cât de mult ne iubeşte Dumnezeu


Povestea aceasta – pe care m-am decis până la urmă să o aştern pe „hârtie” – este de fapt o epistolă de mulţumire lui Dumnezeu, familiei mele, rudelor, ÎnaltPreaSfinţitului Arh. Teodosie şi tuturor celor care au participat, fiecare cu rolul lui, la desfăşurarea şi finalizarea acestei poveşti. Privind acum în urmă la evenimentele petrecute îmi dau seama – din nou, pentru a nu ştiu câta oară – de marea pronie a lui Dumnezeu care „tuturor poartă de grijă şi pe toate cele de trebuinţă le plineşte”!
Era ultima zi a lui iulie, anul acesta (2012), când a început totul. În acea seară, petrecută alături de familie şi câţiva prieteni buni, a început să mă doară urechea stângă şi un ţiuit surd, dar continuu, mi-a invadat capul în acea parte. La început am crezut că o să treacă şi o să depăşesc momentul pentru a mă întoarce cu gândurile înapoi la masa pe care o luam cu cei din  jurul meu, dar ţiuitul nu a vrut să mă lase nici în „ruptul capului”. A doua zi problemele s-au înmulţit supărător de tare: ţiuitul s-a transformat într-un sunet metalic (tinitus), care se auzea înfundat de undeva de departe; vederea îmi era dublă, stomacul nu accepta nimic, nici măcar apă şi toată casa se învârtea cu mine. De îndată ce am încercat să mă ridic din pat m-am prăbuşit înapoi la loc fără să am timp măcar să strig ceva (efectiv imi pierdusem echilibrul). Maria,iubita mea soţie, s-a îngrijorat cand a vazut in ce  stare ma aflu, deoarece aceasta se anunţa destul de intransigentă. Am încercat după vreo oră să mănânc ceva, o felie de pâine prăjită, dar nici pe aceasta nu a tolerat-o stomacul meu; asta a fost mâncarea în prima zi. Starea se agrava şi Maria a înţeles că nici nu are de gând să îmi treacă. Ne-am gândit că din cauza urechii am toate aceste simptome. Am crezut ca urechea înfundată îmi dă dureri de cap (cefalee), imi provoaca dezechilibru total şi implicit ameţeală (vertij) însoţită de greaţă şi vărsături. Am ajuns la ORL, la doctoriţa Munteanu care mi-a dat un tratament pentru otită, cu specificaţia insa că ar trebui să merg şi la Spitalul de Boli Infecţioase, deoarece paream a avea sindrom meningial. De asemenea, mi-a spus ca nu ar fi lipsit de interes să consult şi un neurolog si mi-a prescris Bilomag şi Betaserc timp de o lună. Am plecat de acolo la Spitalul Municipal Constanţa  - la urgenţă – unde era de gardă o rezidentă care ne-a tratat cu foarte multă suspiciune – crezând probabil că mă încadrez printre zecile de rromi de pe acolo şi că sunt mahmur după vreo beţie şi vin în vizită aiurea pe acolo. Verificând în fugă câteva reflexe mi-a spus categoric că nu intră în discuţie meningita şi că tot un neurolog ar trebui să îşi dea cu părerea. Ne-am întors acasă că era deja seară. A doua zi am mers la o clinică particulară pentru consult, iar doctoriţa de serviciu m-a băgat imediat pe perfuzie pentru deshidratare: soluţie ringer, glucoza, nişte vitamine B,  ş.a. A treia zi la fel – nicio ameliorare!
Cum soţia imi făcuse deja programare la unul din cei mai buni medici neurologi de la noi,  sâmbătă dimineaţa, la prima ora, ne-am prezentat la cabinetul doamnei doctor neurolog Docu A. care, de cum m-a văzut intrând pe uşă ţinându-mă de pereţi, mi-a spus că ştie ce am si a inceput sa enumere toate simptomele pe care le aveam inainte ca eu si sotia mea sa-i spunem ce se intampla cu mine. „Există trei posibile diagnostice…”, a spus, dar nu şi-a continuat ideea ca să nu ne sperie. Ne-a trimis numaidecat la spital, la RMN, unde am şi intrat de urgenţă, la 9,15 şi după cca. 45’ de investigaţii cu substanţă de contrast mi s-a dat un verdict pe care speram să nu îl primesc: neurinom vestibular acustic stâng – pe scurt, tumoare cerebrală. Cunoscându-l pe medicul RMN-ist, soţia mea a aflat diagnosticul după primele 25 de minute de investigaţii, însă nu a vrut să-mi spună nimic până nu am primit buletinul cu rezultatul. Odată cu  primirea diagnosticului, neliniştea noastră s-a intensificat si mai tare. Eram pur si simplu inmărmuriţi. Maria a inceput sa dea telefoane pentru a vedea ce putem face în această situaţie. Au fost nişte momente cumplite pentru amândoi, insa ea şi-a păstrat calmul (cel putin de faţă cu mine - numai ea ştie cât o fi plâns ulterior, fără ca eu să ştiu), stiind ce să-mi spună si cum să mă liniştească. Ne-am întors la dr. Docu şi ne-a spus că acesta a fost şi diagnosticul dumneaei, nu-i venea sa creadă cât de "ghinionist" puteam fi. Ne-a mai spus că mai exista posibilitatea altor două diagnostice, care puteau fi şi mai rău de atât: scleroză în plăgi şi încă ceva mai rar întâlnit, nu am reţinut ce. Aceasta a fost prima veste bună şi PRIMA DOVADĂ a iubirii lui Dumnezeu: tumoarea NU era malignă, era mică şi putea fi ţinută sub control! Ne-a liniştit, ne-a dat un tratament adecvat – fiindcă ce primisem până atunci era very wrong! Şi de atunci am stat 7 zile pe perfuzii, dimineaţa şi seara câte 2 ½ ore, cu manitol, quamatel, metoclopramid, dexametozana. Acolo, altă poveste: asistente nepricepute (unele dintre ele), vene invizibile şi pacient speriat – pe scurt vreo 9-10 înţepături pentru fixarea a 4 branule pentru 14 perfuzii, trei vene sparte etc.. În fine, după 3-4 perfuzii, mi s-a ameliorat simţitor starea; au scăzut in intensitate pe rând cefaleea, tinitusul şi vertijul. Vorbeam acum şi eu pe înţelesul celorlalţi şi puteam sa mananc. „Pentru cca. o lună soţul d-voastră ar trebui să nu mai aibă simptomele acestea, timp în care puteţi lua o hotărâre fără să fiţi presaţi de timp şi speriaţi de simptome!”, a liniştit-o dn-a  dr. Docu pe sotia mea. Pentru o confirmare mai sigură a diagnosticului, Maria m-a dus la Bucureşti la ProVita (spitalul „Matei Balş", Pavilion 4), la dr. RMN-ist Virgil Ionescu, probabil cel mai bun din ţară şi foarte bine cunoscut şi în străinătate. După 45 de minute de investigaţii fără substanţă de contrast, asistenta dânsului a venit la mine  şi m-a întrebat surâzătoare: „totuşi, de ce ziceaţi că aţi venit la noi?” – a fost aşa, ca prin vis, şi chiar am ieşit de acolo plin de speranţă că diagnosticul Constanţei a fost eronat. Am cerut un diagnostic provizoriu  pe loc, dar asistenta ne-a spus că dr. Ionescu analizează câte 2-3 ore fiecare RMN şi că ar fi o lipsă de profesionalism să rişte un diagnostic provizoriu pe care, ulterior eventual, să îl infirme. Aşa că am aşteptat. După cca. 28 de ore primim telefon de la PROVITA, ni se spune ca rezultatul RMN este gata si Maria a solicitat sa-i fie trimis pe email: se confirma tumoarea, cu alte dimensiuni însă, puţin mai mari, 12/8/7 mm. 


Vestea a picat ca un fulger asupra noastră: la aşa ceva chiar nu se aştepta nimeni; ne facusem speranţe că e altceva sau doar o confuzie! Ne făcusem planuri, ii anunţasem pe toţi colegii, prietenii că plecăm în concediu cu băieţelul nostru, Andrei. Urma sa plecăm la munte pentru 2 săptămâni – de aceea nici ieşirea mea bruscă din peisaj nu a atras atenţia ceva vreme nimănui. Trebuia să sărbătorim onomastica soţiei pe 15 august, urmată de împlinirea a 10 ani de căsătorie, o nouă cerere în căsătorie (pentru încă 10 ani frumoşi) şi, evident,  o a doua lună de miere petrecută in Franţa... acum, nimic din toate astea nu se mai puteau face, nu mai aveau niciun farmec; dispăruse zâmbetul de pe faţa tuturor celor din familiile noastre.
Abia acum a început adevărata problemă: unde mergem să rezolvăm şi mai ales prin ce modalitate?! Am început prin a întreba în stânga şi-n dreapta cum se procedează în astfel de cazuri; răspunsurile au fost diverse şi cele mai multe se îndreptau spre aceeaşi soluţie: scoate-l din cap (chirurgical)! Apoi am început să căutăm pe internet – Maria în cea mai mare parte (ajunsese sa stea si 9-10 ore pe zi in fata calculatorului, citind despre diagnosticul meu, cautand cea mai buna varianta, încercând să înţeleagă riscurile pe care le implică fiecare abordare, să-mi facă programare la cea mai bună clinică), fiindcă eu mă resimţeam şi nici nu puteam sta foarte mult la calculator deoarece mă durea capul şi mă lua ameţeala – tot felul de review-uri de la cei care se operaseră în ţară la cei mai buni. Aşa am aflat că nici cei mai buni  nu pot face mare lucru, nu-ti pot garanta reusita din cauza lipsei de aparatură. Într-un reportaj făcut de Antena 1, şeful de secţie, Dan Voiculescu, recunoaşte că din cauza lipsei de monitoare, rata de reuşită este de cel mult 20-30 %; restul toţi rămân cu sechele pe viaţă! Mai târziu am aflat şi de dr. Sergiu Stoica de la Euroclinic, un tânăr dedicat şi cu foarte multe review-uri foarte bune: operaţii de până la 20 de ore pe creier reuşite ş.a.m.d.
Pentru mine era însă exclusă din start orice intervenţie chirurgicală, mai ales după ce am aflat că vrând-nevrând mă aleg cu sechele. Maria nu a acceptat nicio clipă ideea că la vârsta de 35 de ani viaţa noastră ar putea fi schimbată radical şi a căutat in continuare. Procedura este anevoioasă, dar un chirurg cu experienţa ştie ce are de făcut. Însă, la noi în ţară nu ţi se monitorizează nervii cranieni în timpul operaţiei. Cu alte cuvinte, chirurgul taie şi îţi scoate tumoarea prinsă între nervii respectivi, dar nu are monitoare care să-i spună permanent cât de aproape de nervii tăi “taie”; merge orbeşte practic şi gândiţi-vă că nervul are mai puţin de un milimetru, iar tumoarea îl înveleşte şi are un centimetru cub de jur-împrejurul nervului. Este de departe o chestiune de noroc; nimeni nu poate garanta că scapi, oricât de mulţi bani ar cere înainte. Ori îţi pierzi definitiv auzul, controlul feţei pe partea afectată,  echilibrul, ori ieşi din operaţie ca prin miracol fără sechele. Când am auzit acest lucru ne-am spus şi noi, ca mulţi alţi pacienţi din ţară, un singur lucru: INACCEPTABIL!
Am citit tot blogul lui Dan Sântimbreanu, un fost pacient cu o tumoare de 5 cm3 care a fost operat la Hanovra şi care, după operaţie şi recuperare, a înfiinţat Asociaţia Neurinomului Acustic (ANA), dedicându-se ajutorării pacienţilor români care primesc acest diagnostic.. Am înţeles că cea mai bună metodă de tratament a neurinomului acustic ar fi chirurgia care scoate tumoarea din craniu şi că cea mai bună alegere pentru chirurgie ar fi Hanovra, dr. Samii. Suma pe care o cer este şi ea o parte din povestea aceasta: între 40 şi 70.000 Euro; un vis frumos! Cine ar putea face rost de o suma atat de mare, de unde şi în cât timp, ca să scape la timp de această  povara?! Nici de ajutor din partea Statului român nu se punea problema –E112 – pentru că operaţia era posibilă şi în ţară – cu riscurile aferente lipsei de specialişti şi aparatură, iar clinicile particulare nu acceptă decât plata în avans.
O alternativă era radiochirurgia, o tehnică noninvazivă – adică nu ţi se deschide craniul – Gammaknife, care, deşi nu îţi scoate tumoarea din cap, o iradiază atât de tare încât ea moare, i se stopează creşterea şi în timp ea este resorbită de organism. Vestea proastă era că, pe langa faptul că  această procedură presupune fixarea unui cadru de metal pe cap, cu ajutorul a patru şuruburi - două în frunte si două în partea din spate -,  nici nu asigură o protectie bună a ţesuturilor limitrofe, iradiindu-le si astfel dezvoltând alte complicaţii, inclusiv alte tumori, de multe ori maligne. Cu alte cuvinte scapi de una, primeşti mai multe! Am trecut mai departe cu cercetările noastre; pe forumurile din străinătate toţi spuneau acelaşi lucru: informează-te prima dată singur (educate yourself) şi abia după aceea, în cunoştinţă de cauză,  hotărăşte care tehnică este cea mai bună pentru tine! Aşa am ajuns să aflăm şi despre Cyberknife, o tehnică modernă de radiochirurgie, tot prin radiere, numai că fascicolul este submilimetric, acesta este trimis de un braţ robotic care se învârte în jurul capului şi trimite acel fascicol din aprox. 1.200 de unghiuri – din care echipa de specialişti le alege numai pe cele care îţi trebuie şi nu-ţi fac foarte mult rău – şi care recalculează locaţia tumorii după fiecare mişcare cauzată de respiraţie – deci, te poţi mişca, faţă de gammaknife unde eşti imobilizat, după cum am mai spus, cu un cadru de metal fixat  înşurubat efectiv în cap.
Fără să piardă nicio clipă, Maria a început atunci căutările pe internet, încercând să afle ce clinici au in dotare  această tehnologie, care au cele mai bune rezultate, cine s-a tratat şi are ceva de spus etc. Am aflat de Istanbul, Anadolu şi Acibadem – cu un preţ rezonabil, 7.500 Euro şi, culmea!, mai multe aparate într-o singură clinică –şi de nemţi, care au vreo 6-7 clinici cu tehnica Cyberknife, iar la noi în ţară... nici gammaknife nu este recomandată, probabil din cauza specialiştilor (lipsă)! A scris la nenumărate centre medicale, le-a trimis rezultatul tradus şi CD-ul  cu RMN-ul şi am stat în aşteptarea răspunsurilor de la clinicile din străinătate. Răspunsurile au venit negreşit: cca. 20.000 Euro la cei mai buni specialişti din Germania,  cca. 7.500 în Turcia. Cum recomandările au înclinat cu fermitate spre Germania, tot ce mai rămânea de făcut era să strângem banii necesari, 20.000 euro, lucru nu tocmai uşor. Am spus atunci de problema mea cunoştinţelor, prietenilor, colegilor de la facultate şi toţi s-au mobilizat să mă ajute. IPS Teodosie a venit cu un alt plan; a făcut apel în toate bisericile din judeţ, şi acum s-a întâmplat o altă MINUNE şi un alt semn de iubire a lui Dumnezeu: oameni care nu m-au cunoscut şi nu m-au văzut vreodată au contribuit – şi nu cu puţin! – ca operaţia aceasta să se poată face cât mai curând. Şi, deşi efectul medicamentelor din perfuziile făcute cu ceva timp în urmă trecea lăsând în urmă noi dureri de cap şi împunsături în urechea stângă, ameţeli instantanee şi ţiuitul care revenea, totuşi mă bucuram până la lacrimi văzând cu câtă dragoste stau atâţia oameni în jurul meu, renunţând chiar la bunăstarea lor de moment pentru a mă ajuta. Dumnezeu ne iubeşte şi foloseşte fiecare prilej pentru a ne face să devenim mai buni, mai apropiaţi, mai umani! Am gândit şi am spus-o de la început celor care mă întrebau cum este cu putinţă să mi se întâmple tocmai mie această nu tocmai mică problemă: este un semn şi o încercare a credinţei şi a dragostei, şi nu-mi este adresată doar mie, ci şi multor altora din jurul meu. Şi aşa a fost; la câte rugăciuni s-au făcut în perioada asta (pentru mine) am simţit că nimic nu îmi mai este imposibil, că totul va fi bine şi eu voi putea până la urmă să ajung unde trebuie şi să scap cu bine din acest vis urât.
Aşadar, iată şi rezultatul dragostei lui Dumnezeu şi a celor care au redescoperit în ei acest sentiment nobil şi plăcut: la numai 3 săptămâni după ce s-au instalat brusc simptomele bolii, eu aveam deja posibilitatea financiară să îmi fac programare pentru intervenţie la cea mai renumită clinică din Germania, la Munchen, acolo unde prof. dr. med. Berndt Wowra mă va „opera” împreună cu Priv.-Doz. Dr. med. Alexander Muacevic, directorul Societăţii de radiologie din Germania. Am avut de ales între clinici cu aparate mai noi, foarte noi chiar, dacă ţinem cont de Berlin care a primit ultima generaţie de robot cyberknife, în octombrie 2011, dar care nu puteau da încă pronosticuri pentru că nu aveau, probabil, nici măcar un istoric al urmărilor post-operatorii la ei şi experienţa celor de la Munchen care tratează neurinoame din 2006; am ales să merg pro-experienţă. Nici aici nu suntem total siguri, asta pentru că celelalte clinici îmi dădeau ca perioadă de tratament 5-14 zile, pe când aici perioada era de numai 3-4 zile, dar am încredere în Dumnezeu şi-n Maica Domnului ale Căror minuni le-am simţit mereu asupra mea şi peste tot de-a lungul vieţii mele; aşa că mâine plecăm spre Munchen.
Nu am postat până acum nimic pe facebook ori pe blog pentru că nu doream sub nicio formă compătimiri şi alte păreri ori sfaturi care să ne dea peste cap în luarea deciziei; de aceea nici povestea mea de aici nu are niciun cont ataşat sau vreo altă cerere de a contribui. Ceea ce m-a făcut săptămâna aceasta să stau şi să aştern înscris toată această poveste nu este decât dorinţa sinceră de a mulţumi tuturor celor care m-au ajutat, cunoscându-mă sau nu, şi care au făcut ca această poveste  să se apropie de un sfârşit fericit. Mulţumesc Bunului Dumnezeu că îmi arată încă o dată cât de mult mă iubeşte şi Îl rog să aibă grijă de toţi cei care au luat parte la distribuția „poveştii acesteia” (iubita mea soţie, părinţii, socrii, cumnaţii - pe care i-am simţit foarte aproape, colegii, credincioşii cunoscuţi şi necunoscuţi); sper ca şi multe alte poveşti similare să se bucure de ajutorul vostru şi mai sper ca toţi cei care citesc această poveste să înţeleagă din întâmplarea mea cuvintele Acatistului de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”:
„Slavă Tie, pentru necontenita Ta purtare de grijă;
Slavă Tie, pentru oamenii pe care pronia Ta mi i-a adus în cale;
Slavă Tie, pentru dragostea rudelor, pentru dăruirea prietenilor;…
Slavă Tie, Celui ce tămăduieşti neputinţele şi scârbele prin trecerea vindecătoare a timpului,…
Slavă Tie, Celui ce ne-ai trimis nereuşite şi scârbe, ca să ne întoarcem ochii spre suferinţa celorlalţi;
Slavă Tie, Celui ce ai pus mare răsplată în însăşi fapta bună;
Slavă Tie, Celui ce învălui cu iubirea mai presus de toate;
Slavă Tie, Dumnezeule, în veci!”

Eu, dragii mei, sper să îmi fi învăţat lecţia din această nefericită întâmplare; pe voi, însă, vă las să trageţi singuri concluzia potrivită!

PS: vă chem – după ce mă întorc de la Munchen – să ne rugăm împreună mulţumind lui Dumnezeu pentru minunatele moduri în care lucrează asupra noastră, unindu-ne în suferinţe şi în fapte bune, şi, mai ales, rugându-ne şi pentru toţi aceia care nu au avut norocul meu, o soţie atât de devotată, răbdătoare, grijulie şi iubitoare, prieteni atât de înţelegători şi credincioşi atât de săritori. Vom face împreună în fiecare vineri Acatistul Maicii Domnului, bucuria celor necăjiţi, probabil spre seară. Dumnezeu să vă răsplătească tuturor efortul şi dragostea!


18 septembrie 2011

casuta piticilor


O imagine care m-a inspirat mult in conturarea picturii murale din sala de mese a copiilor Gradinitei "Casuta din padure", Constanta.
Posted by Picasa

10 aprilie 2011

despre “look”-ul site-ului Wallpaintings.trei.ro

 

Html Editor

Constituirea site-ului wallpaintings.trei.ro a avut – încă de la început – scopul demonstrării abilităţilor mele artistice şi a postării lucrărilor de decoraţiune murală pe care le voi face în timp.

In the begining site-ul a avut un Editor foarte simplu, care a folosit un template luat de pe net şi schimbat pe ici pe colo pentru a demonstra dorinţele anunţate. Am încercat mai apoi – pe rând – First Page, Acrobat Dreamwaver şi apoi CoffeCup vs. 4. Doar ultimul m-a satisfăcut pe mine, ca unul care nu cunosc “limbaj HTML”, pentru că e cel mai simplu de introdus imagini, de scris oriunde în pagină, de pus linkuri pe orice din pagină. Nu-i vorbă, şi cu celelalte două poţi scrie, introduce imagini sau altceva, numai că platforma lor nu îţi permite să le aşezi oriunde doreşti în pagină şi, din această cauză, devine imposibil de aranjat pagina după stilul, nevoia sau designul pe care îl doreşti.

De curând a apărut CoffeCup Visual design m-am reapucat de design-uit site-ul. altă problemă însă: nu pot face linkuri cu documente făcute în alte programe, galerie foto de exemplu făcută cu Picasa 3, pentru că el îşi face nişte copieri de fişiere în files/download, iar acolo nu are şi imaginile, fondurile, backroundurile originale, iar la transferul siteului prin ftp pe url nu mai există unde să te trimită linkul.

Cine ştie cum, în ce program sau cu ce template pot lucra pentru a face din site-ul wallpaintings.trei.ro unul mai “profi”?

11 martie 2011

Un nou proiect: Gradinita 19 Constanta

am început de câteva zile o pictură murală la o nouă grădiniţă, Gradi 19 din Constanţa, km 4-5.
Aşa că timp de 2 săptămâni o să vă arăt un nou concept de grădiniţă, căci ceea ce era înainte grădi 19
acum va fi "Dumbrava minuntată". Cam aşa arată pentru început schiţele viitoarei Dumbrave:


În prima zi m-am chinuit să termin schiţele personajelor:
 


o treabă grea, dificilă, dar şi cea mai importantă!
Doamna Directoare, , chiar era nerăbdătoare să vadă "ceva" pe perete; răspunsul a fost cât se poate de clar:
"Apar şi personajele, dar desenul este crucial pentru orice pictură, mai ales pentru muralii; dacă nu ai desenul corect nu îţi iese orice ai face!" A înţeles şi a avut încredere... iar încrederea i-a fost răsplătită!

Nu-i vorbă, şi mie mi-a fost răsplătită: a doua zi a fost 8 Martie, ziua femeii şi am primit şi eu din tortul care era destinat doamnelor ce lucrează în Grădiniţa 19

Dar acum, ziceţi voi că nu merită?!
cam aşa s-a terminat a II-a zi. În cea de-a III-a continuăm personajele atât de păcute copiilor care trec pe scări şi se tot împiedică cu ochii pe sus: nu e bună locaţia în cazul acesta! :))

Astăzi o să apară bufniţa cea înţeleaptă,

apoi vrăbiuţele,
 
oposumul (din păcate nu mi-a intrat decât unul singur, deşi fi-miu a ţinut să îmi precizeze şi să îmi scoată la imprimantă toată familia de oposumi, patru adică! Sorry!)
Ziua a IV-a, joi 10 martie, a continuat, şi ce-a ieşit................ am fost şi eu uimit:

"Ce mână aveţi, domnule!", mi-a zis o educatoare uimită de vulpiţa mea. "Mda, mi-a dat Dumnezeu într-adevăr o mână nemaipomenită!", a fost răspunsul meu, la fel de uimit de rezultat: aproape că îmi dădeau lacrimile de cât de frumoasă şi expresivă ieşise vulpiţa. Vouă cum vi se pare?

Buuun, am continuat cu fetiţa Dumbravei, Lizuca - ştiu că avea boneţica roşie, însă era prea strident roşul în povestea noastră de perete aşa că iat-o în varinta mea:

şi, la sfârşit de săptămână peretele din holul grădiniţei 19 arată cam aşa:

De luni ne apucăm din nou de treabă şi ştiu că mai avem ceva de lucru nu glumă! C.u.
 
Pe data de 16.3.2011 “Dumbrava minunată” de la Grădiniţa 19 a fost gata iar peretele arată acum aşa:
DSCF8437 MinimizatE

Era clar că, văzând cât de superb iese această imagine, şi alte educatoare şi părinţi vor dori să intru şi prin clase ca să le pictez câte ceva… ceea ce s-a şi întâmplat, iar acum încă o clasă, grupa mare, are amprenta mea în interior şi copii sunt foarte încântaţi cu noii lor prieteni.

DSCF8486